Muzeul Militar Național

Muzeul Militar Național din București datează de aproximativ un secol, fiind înființat pe 18 decembrie 1923, prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României.

O scurtă istorie

Bazele acestui muzeu au fost puse pe ruinele muzeului artileriei, înființat în anul 1893. Apariția celui din urmă s-a datorat Ministerului Agriculturii și Domeniilor care, în anul 1919, a cedat în favoarea Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I, denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din zonă, în scopul adăpostirii expozițiilor și patrimoniului viitorului muzeu militar. Pagubele suferite de aceste clădiri de-a lungul timpului, precum și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au cauzat întreruperea activității muzeului.

La 9 mai 1957, muzeul și-a redeschis porțile sub o nouă denumire, Muzeul Militar Central, desfășurându-și activitatea în diverse spații: întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, urmând să fie mutat în clădirea fostei Școli de infanterie și cavalerie din strada Izvor nr. 137.

În timpul directoratului istoricului militar general-maior Constantin Antip (1975 – 1987), muzeul își schimbă din nou centrul, urmând ca din anul 1985 acesta să se găsească la sediul actual din strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127. În trecut, clădirea a reprezentat cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21, ulterior transformându-se în sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Începând cu 1990, instituția preia vechea titulatură de Muzeul Militar Național.

De ce să vizitezi Muzeul Militar Național

Muzeul găzduiește un patrimoniu bogat, o varietate de colecții, printre care se disting: Expoziția de Istorie Străveche, Colecția de arme albe și de arme de foc, Colecția de Machete (fortificații și tehnică militară), o bibliotecă cu carte și diverse reviste pe teme militare.

În curtea muzeului poți admira numeroase piese de artilerie și diverse tipuri de tehnică militară de infanterie și de aviație. La intrarea în curte ești întâmpinat cu o opera sugestivă a sculptorului Spiridon Georgescu, Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie.

Conform legii 346 din 21 iulie 2006, Muzeul Militar Național funcționează în cadrul Ministerului Apărării, alături de Biblioteca Militară Națională și Cercul Militar Național.

Filiale locale

Pe lângă centrele din București, Muzeul Militar Național deține filiale locale în alte orașe ale României — la Oradea (inaugurat în 1971), Constanța (inaugurat în 1985) și Bacău (inaugurat în 1997).

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut