Muzeul Național Cotroceni

Amplasat în cadrul Palatului Cotroceni, Muzeul Național Cotroceni reprezintă unul dintre cele mai importante muzee din București. 

O scurtă istorie

Ansamblul Cotroceni reprezintă cea mai importantă ctitorie a Domnitorul Șerban Cantacuzino (1678-1688), fiind ridicat în perioada 1679-1681. În cadrul acestuia se distingeau biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a cărei tipologie era asemănătoare bisericii episcopale din Curtea de Argeș, precum și impozantul palat domnesc, o reprezentare a stilului baroc, caracteristic civilizației occidentale europene de la acea vreme.

Privind arhitectura ansamblului Cotroceni, există câteva momente de referință în acest sens. Pe lângă cel al ctitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688), perioada domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1853, 1854-1856) își lasă amprenta asupra acestui loc. În acest interval de timp are loc modernizarea ansamblului, precum și amenajarea grădinii de la Cotroceni (una dintre marile grădini ale capitalei). În perioada 1893-1895, arhitectul francez Paul Gottereau înalță palatul princiar. Din cauza rezistenței scăzute, palatul suferă numeroase pagube în timpul cutremurului din 1977. În urma acestui eveniment, începe o nouă etapă în care are loc refacerea palatului, precum și construirea unei noi aripi care adăpostește sediul Președinției României.

Conform Legii nr. 1/30 iunie 1990, care stipulează utilizarea corpului istoric ca instituție muzeală, la 27 decembrie 1991, a fost deschis pentru marele public Muzeul Național Cotroceni.

De ce să vizitezi Muzeul Național Cotroceni

Acest muzeu găzduiește spații din fosta mănăstire de la Cotroceni și vechiul palat regal de la Cotroceni, unde au locuit regele Ferdinand și regina Maria. Tot aici sunt disponibile și colecțiile de artă veche decorativă europeană. Locul reprezintă e bună metodă de recreere, acesta oferindu-ți doza necesară de relaxare, dar și de cultură.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut