Muzeul Național Filatelic

Instituție culturală care se ocupă de studiul mijloacelor de comunicare prin poștă, Muzeul Național Filatelic are un rol important, acela de promovare a cunoașterii și înțelegerii lumii întregi.

Privind etimologia termenului „filatelie”, acesta datează din anul 1864, luând naștere prin contopirea dintre „philos” și „atelia”. Semnificația acestui termen reprezintă „dragostea de lucruri libere de taxe”.

Istoria apariției Muzeului Național Filatelic

Sediul muzeului este reprezentat de o clădire aflată în proprietatea statului, iar activitatea instituției este coordonată de Muzeul Național de Istorie a României.

Clădirea este un punct de referință pentru stilul neoclasicist, fiind construită după planurile arhitectului Al. Săvulescu. Anterior Muzeului Filatelic, în cadrul acestei construcții a funcționat Poșta Centrală a Bucureștiului, până în anul 1970.

Încercările de înființare a unui astfel de muzeu există din jurul anului 1900, când sunt înregistrate numeroase inițiative în acest sens, venite din partea Direcției Generale a Telegrafelor și Poștelor. Concretizarea acestui muzeu are loc abia în anul 1906 când celebrul arhitect Grigore Cerchez, directorul general al Poștelor la aceea vreme, construiește, în incinta parcului expozițional, un vechi han de poștă menit expunerii pieselor de istorie poștală și timbrelor Direcției Generale a Poștelor și Telegrafului. Funcționarea acestuia a fost de scurtă durată, urmând ca renașterea acestui muzeu să aibă loc de-abia în anul 2004.

Muzeul Național Filatelic în prezent

Muzeul Național Filatelic se întinde pe circa 600 mp, beneficiind de 3 săli de expunere. În cadrul acestora, pasionații de filatelie și obiecte poștale, precum și toți curioșii amatori în acest domeniu sunt invitați să admire o parte semnificativă a patrimoniului Poștei Române.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut