Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”

Observatorul Astronomic

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” reprezintă singurul observator astronomic din capitală deschis publicului larg. Existența acestuia se datorează în principal amiralului Vasile Urseanu, dar și popularizatorului de astronomie și știință Victor Anestin.

Înființarea Observatorului Astronomic

Istoria acestui observator începe în momentul în care amiralul Vasile Urseanu, prin propriile eforturi financiare, începe lucrările de construire a unei clădiri care deținea o cupolă de observator.

Observatorul amiralului s-a transformat într-un simbol al pasionaților de astronomie, fiind dotat cu o luneta Zeiss de 150 mm diametru și distanță focală de 2.7 metri (luneta era a treia ca mărime din țară, la acea vreme). La începutul activităţii, alături de amiralul Urseanu, au mai lucrat ca observatori, Victor Anestin – celebru popularizator al astronomiei în ţara noastră, Rosetti-Bălănescu şi alţii.

În urma morții amiralului, survenită în anul 1926, conform dorinței acestuia, clădirea a fost donată municipalității orașului București în anul 1933.

Inițial, clădirea a adăpostit Pinoteca Municipală,  componentele de bază ale refractorului Zeiss fiind păstrate în subsolul clădirii. Reinstalarea lunetei a avut loc abia în anul 1950, Observatorul fiind inaugurat, pentru public, în luna mai a aceluiași an. În această perioadă, Observatorul a fost condus de Materi Alexescu, la început sub îndrumarea astronomului Călin Popovici.

Perioada cuprinsă între anii 1960-1980 înregistrează transformarea unității în „Muzeul Științelor Experimentale”. Tot acum, se observă și numeroase îmbunătățiri, instituția fiind dotată cu aparatură profesională specifică. Activitatea Observatorului desfășurată în acest interval de timp viza popularizarea astronomiei, dar și observații și cercetări astronomice.

În perioada 1970-1989, problemele inerente ale acestei perioade au determinat ca activitățile cu publicul să fie impregnate de o tentă materialist-științifică, pe lângă rolul de popularizare.

Observatorul Astronomic și Contemporaneitatea

După anul 1990 clădirea a constituit sediul Agenției Spațiale Române, urmând ca în 1996 Observatorul să fie reinaugurat ca „Observator Astronomic Municipal”.

Din 2008, datorită unei donații Alpha Bank, Observatorul a fost dotat cu un telescop MEADE LX200R de 30 cm în diametru și cu o lunetă care permite observarea Soarelui în altă lungime de undă. Astfel, vizitatorii se pot bucura de o imagine mult mai calitativă a erupțiilor solare și a corpurilor cerești.

În anul 2009 a avut loc inaugurarea prezentării „Călătorie prin Univers”, o călătorie virtuală prin Cosmos la care au participat câteva mii de oameni.

Astăzi, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” reprezintă un loc ideal pentru o întâlnire romantică – împreună puteți călători virtual în spațiul cosmic, bucurându-vă de o experiență inedită.  Instituția este una „de vizitat” și pentru toți prichindeii curioși și pasionați de acest domeniu.

[shareaholic app="share_buttons" id="26044356"]

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut