Tulburarea de opoziție la copii

Este normal pentru copii să fie adesea sfidători și să aibă un comportament opozițional. De fapt, acesta reprezintă un semn al dezvoltării sănătoase. Dar ce se întâmplă când ne confruntăm cu mai mult de atât? Ce este de făcut când apare tulburarea de opoziție la copii?

Tulburarea de opoziție la copii este de obicei diagnosticată în intervalul vârstei școlare primare și până în adolescență. Copiii care se confruntă cu această tulburare, au un model bine stabilit de probleme de comportament. Simptomele includ:

  • O atitudine neobișnuit de furioasă și iritabilă;
  • Pierderea frecventă a cumpătului;
  • Enervarea cu ușurință;
  • Cearta cu reprezentanți ai autorităților;
  • Refuzul respectării regulilor;
  • Enervarea altor persoane în mod deliberat;
  • Blamarea altor persoane pentru propriile greșeli;
  • Dorința de răzbunare;

Toți copiii pot avea din când în când astfel de reacții. Modul în care putem distinge un comportament opozițional normal de o astfel de tulburare, ține de durata manifestării și de cât de gravă este manifestarea. Astfel, un copil cu tulburarea de opoziție va prezenta un comportament extrem pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.

Un alt semn distinctiv pentru această tulburare este bariera care se ridică privind relațiile familiale: frustrările regulate – comenzi ignorate, certuri, ieșiri explozive – se dezvoltă în timp, iar aceste interacțiuni negative dăunează legăturii părinte-copil, întărind modelele de comportament ostil.

Cauze

Nu există o cauză clară a acestei tulburări. Totuși, cauzele care contribuie pot fi o combinație de factori moșteniți și de mediu:

  • Genetica – dispoziția naturală a copilului sau temperamentul și, eventual, diferențele neurobiologice în modul în care nervii și creierul funcționează;
  • Mediul – probleme de parenting care pot presupune o lipsă de supraveghere, o disciplină incoerentă sau severă, abuz sau neglijență;

Factori de risc

Tulburarea de opozițe este o problemă complexă, iar posibilii factori de risc includ:

  • Temperamentul – un copil care are un temperament ce include dificultate în reglarea emoțiilor, cum ar fi reactivitatea emoțională extremă la diferite situații sau dificultate în tolerarea frustrării;
  • Probleme de parenting – un copil care a experimentat abuzul sau neglijența, o disciplină severă sau incoerentă sau lipsa de supraveghere parentală;
  • Alte probleme familiale – cazurile în care un copil se confruntă cu o dezordine familială sau are un părinte cu o tulburare de sănătate mintală sau cu o dependență de consum de substanțe;
  • Mediu – comportamentele de opoziție și sfidare pot fi întărite și prin atenția colegilor și disciplina inconsecventă din partea altor figuri reprezentative cum ar fi profesorii.

Complicații

Tulburarea de opoziție poate duce și la alte probleme cum ar fi:

  • Performanțe școlare slabe
  • Comportament antisocial
  • Probleme de control al impulsurilor
  • Tulburări privind consumul de substanțe
  • Risc de suicid

Mulți copii și adolescenți care suferă de această tulburare, pot avea și alte tulburări de sănătate mintală, cum ar fi:

  • ADHD
  • Tulburări de comportament
  • Depresie
  • Anxietate
  • Tulburări de învățare și comunicare

Tratarea acestor alte tulburări de sănătate mintală poate contribui la ameliorarea simptomelor tulburării de opozițe. De asemenea, poate fi dificil de tratat această opoziție, dacă celelalte tulburări nu sunt evaluate și tratate corespunzător.

Prevenire

Nu există nicio modalitate garantată de a preveni tulburarea opozițională. Cu toate acestea, un parenting pozitiv și tratamentul precoce pot contribui la îmbunătățirea comportamentului și la prevenirea agravării situației. Cu cât tulburarea va fi gestionată mai devreme, cu atât mai bine.

Tratamentul vă poate ajuta să restabiliți încrederea de sine a copilului și să reconstruiți o relație pozitivă între voi și copilul vostru.

Tratament

Părinții joacă un rol cheie în tratarea tulburării de opoziție a propriului copil. Deși copiii sunt cei care primesc diagnosticul, în cazul acestei tulburări, relația părinte-copil trebuie să fie „reparată”, ceea ce înseamnă că ambele părți trebuie să facă unele schimbări pentru a reveni pe drumul cel bun.

Toate programele desfășurate în acest sens au un scop comun și anume acela de a ajuta părinții să găsească calea de mijloc între „prea permisiv” și „prea autoritar”. Astfel, un terapeut de comportament va interveni, învățându-i pe părinți cum să „antreneze” comportamentul copilului prin setarea de așteptări clare, laude sau consecințe, atunci când e cazul.

Un alt lucru important pe care părinții trebuie să-l învețe, este că aceste strategii trebuie aplicate în mod consecvent. Lipsa incosecvenței precum și încercarea mai multor strategii care, de multe ori, se bat cap în cap, este o greșeală frecventă pe care părinții o fac. Părinții și copiii vor învăța de asemenea abilități de rezolvare a problemelor pe care se pot baza atunci când se confruntă cu diferite probleme.

Având în vedere medicația, nu există medicamente speciale pentru această tulburare, însă ele pot fi folosite ca adjuvant la terapia comportamentală.

Indiferent de planul de tratament recomandat de terapeut, părinții vor trebui să dea dovadă de încredere și curaj. Important de reținut este că, odată ce dinamica familiei începe să se schimbe și copiii (și părinții) încep să se simtă mai încrezători în capacitatea lor de a se înțelege, toată lumea va fi mult mai fericită.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut