Avocado, cel mai bun fruct pentru copii

Avocado a fost unul dintre acele fructe (căci este un fruct) care a intrat târziu în alimentația noastră, a românilor. Și nici acum nu putem spune că e foarte răspândit la noi, de aceea țin foarte mult să transmit părinților că e “aur curat” în dieta celor mici chiar din momentul în care se trece la diversificare. Avocado este cel mai nutritiv fruct, fiind o sursă bogată de vitamine, minerale, grăsimi sănătoase și substanțe fitochimice.

Iată pe scurt ce conține:

Fibre – avocado asigură 34% din necesarul zilnic de fibre dietetice, ceea ce este un procent foarte important, prevenind constipația și menținând buna funcționare a sistemului digestiv.

Acid oleic – este un tip de grăsime mononesaturată, care duce la diminuarea nivelului de colesterol. Un studiu realizat recent a depistat faptul că acest compus gras din avocado îmbunătățește activitatea cerebrală și previne aparția bolilor cardiovasculare.

Beta-sitosterol – acesta poate bloca absorbția de colesterol și se pare că are efect în prevenția cancerului de sân.

Folat – o importantă vitamină B care este legată de prevenirea defectelor de tub neural la fetus și de prevenire a cancerului și a bolilor de inimă.

Glutation – un antioxidant care neutralizează radicalii liberi, ce deteriorează celulele.

Magneziu – un mineral extrem de important în prevenirea migrenelor, a stărilor de anxietate și a altor afecțiuni.

Vitamine – aduce organismului un important complex de vitamine – A, B, C, D, E și K, care ajută la întărirea imunității organismului.

Pentru copii puteți face o serie de combinații – atunci când sunt foarte mici puteți să-l preparați sub formă de piure în amestec cu alte legume sau fructe pasate sau cu iaurt; de asemenea puteți face o băutură delicioasă amestecând într-un robot de bucătărie avocado cu lapte, la care adăugați miere; iar pentru copiii mai mari (și chiar și pentru voi, părinții) puteți folosi avocado zdrobit în care stoarceți zeamă de lamiae – pasta se poate întinde pe sandvișuri cu pui; un amestec de avocado cu muștar și cu puțină sare poate fi folosită în loc de maioneză la salata de pui sau de ton.

Avocado poate fi folosit și ca desert: îl tăiați cubulețe, turnați miere peste ele și deasupra presărați nuci.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut