Cât valorează un tată?

Mama mea a crescut trei copii. A renunțat la munca ei pentru a ne spăla, hrăni, învăța ce trebuia să ne învețe, iar tata era cel care mergea la serviciu și susținea financiar familia. Uneori, o auzeam pe mama spunând: “Aș pleca undeva în codru să nu vă mai văd, să nu vă mai aud! Mi-ați mâncat zilele!” (Țineți cont că eram trei!)

Pe tata nu l-am auzit niciodată spunând asta. Poate pentru că trei sferturi din zi nu ne vedea și nu ne auzea.

Eu consider că au fost cei mai buni părinți din lume în condițiile de atunci și cred că asta pot confirma și fratele și sora mea. Pentru acele vremuri, ei au făcut totul cât au putut ei de bine.

Dar, când am devenit părinte la rândul meu, mi-am dat seama că lucrurile nu e ok să funcționeze așa, cel puțin nu în ziua de azi. M-am întors cu gândul înapoi la copilărie și mi-am dat seama că mi-aș fi dorit să fi avut o comunicare mai strânsă cu tata, să fac mai multe lucruri împreună cu el, iar mama să nu fi ajuns uneori atât de epuizată încât să-și dorească să fugă în codru (chiar și la modul figurat).

Și, ca un fel de tipar, m-am căsătorit cu un bărbat “foarte asemănător tatălui meu” sau, poate, după ce fiul nostru a apărut pe lume, eu am devenit la fel ca și mama mea (genul care se sacrifica), determinându-l pe el să urmeze acel tipar. Nu știu nici acum care e adevărul, pentru că sigur e vorba de mulți mai mulți factori.

În schimb, sora mea e căsătorită cu un tip, care s-a implicat în tot ceea ce a însemnat creșterea copiilor încă de la schimbatul pamperșilor, iar fratele meu, a devenit tot mai implicat în creșterea și formarea fiicei lui, pe măsură ce aceasta a depășit primii 2-3 ani din viață.

Nu știu dacă acest scurt istoric familial personal ar avea vreo relevanță pentru vreun psiholog sau alt gen de specialist în parenting, dar, pentru mine, înseamnă câteva lucruri importante:

  1. Dacă tu, ca femeie, vrei să ai un bărbat implicat în creșterea copilului, atunci fă lucrurile astfel încât să se întâmple așa. Spune-i partenerului tău ce vrei și cum vrei să funcționați ca părinți. Nu trebuie să te sacrifici, pentru că nimeni nu-ți va ridica statuie, dimpotrivă, e posibil să-ți distrugi mariajul.
  2. Indiferent cât de strânsă și importantă este legătura dintre mamă și copil (se spune că este cea mai profundă relație pe care oamenii o au în viață) tatăl nu e ceva în plus. E parte din asta. Și e o parte a naibii de importantă. E de preferat să se implice, indiferent cât de puțin și niciodată nu e prea târziu.
  3. Niciunul dintre părinți nu poate îndeplini pe deplin rolul celuilalt. Pentru că nu e vorba doar de un rol, ci de doi oameni diferiți, și foarte importanți, care fac ca universul unui copil să fie echilibrat.
  4. Dacă cei doi părinți nu se mai înțeleg, decât să-și crească copilul într-un univers ce poate ajunge un infern, mai bine se despart. Atunci lucrurile se pot reechilibra, iar copilul primește atenția amândorura într-o măsură mult mai mare decât dacă cei doi ar fi rămas într-o situație în care ar fi fost absorbiți permanent de o stare conflictuală.

Dar, mai important decât observațiile mele personale sunt concluziile unor studii, care au avut drept scop chiar evidențierea importanței prezenței și implicării tatălui în viața copilului. Astfel, cercetătorii Universității Newcastle din Marea Britanie au concluzionat în urma unui studiu la care au participat 11.000 de britanici, că acei copii care au parte de o atenție sporită din partea tatălui au un IQ mai mare, sunt mai sociabili și au mai multe șanse să aibă succes în viața și cariera lor, la maturitate, scrie The Telegraph.

De asemenea, unul dintre cele mai importante rezultate ale primului raport “Situația taților la nivel mondial”, realizat de MenCare – o analiză de referință privind paternitatea, lansată anul trecut – a fost faptul că tații care au legături strânse cu copiii lor trăiesc mai mult, au mai puține probleme de sănătate, sunt mai productivi și, în general, mai fericiți.

Așadar, câștig de ambele părți. Dar, până la urmă nu face nimeni asta pentru un “câștig”. E vorba de ceva mult mai profund și anume, dragoste – și, mai mult decât atât, dragoste necondiționată, cea care dă vieții cu adevărat un sens.

Chiar dacă tata nu a putut fi mai mult lângă noi atunci când eram mici, a fost totuși atât cât a putut el de mult și am simțit toți trei copiii că ne iubește. Și asta a contat. Cât despre timp, îl oferă acum cu prisosință nepoților și se bucură din toată inima de asta și ei și el!

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut