Cum să crești un copil puternic din punct de vedere mental

Un copil puternic din punct de vedere mental este pregătit pentru provocările lumii. Este capabil să facă față problemelor și greutăților sau să își revină după un eșec.

Să ne-nțelegem clar! Forța mentală nu este despre a acționa clar și despre suprimarea emoțiilor. De asemenea, nu se referă la a fi nepoliticos sau la a acționa sfidător.

În schimb, copiii puternici din punct de vedere mental sunt rezistenți și au curajul și încrederea de a-și atinge întregul potențial.

Pentru a crește un copil puternic din punct de vedere mental, este nevoie de o abordare pe 3 direcții: învățarea acestuia despre cum să înlocuiască gândurile negative cu unele mai realiste, ajutarea acestuia să învețe să își controleze propriile emoții și oferirea unui model pentru întreprinderea de acțiuni pozitive.

În cele ce urmează vom descoperi câteva strategii cu ajutorul cărora orice părinte își poate ajuta copilul să dezvolte forța necesară pentru a deveni un adult puternic din punct de vedere mental.

  1. Învață-l abilități specifice

Disciplina se referă la învățarea copiilor să acționeze mai bine data viitoare, nu la a-i face pe aceștia să „plătească” pentru propriile greșeli. Astfel, este important să apelați la consecințe din cadrul cărora copiii să deprindă abilități specifice, precum cele de rezolvare a problemelor, controlul impulsurilor și auto-disciplina. În acest mod, copiii vor învăța să se comporte productiv, chiar și în circumstanțe dificile sau când se confruntă cu diferite obstacole.

  1. Lasă copilul să facă greșeli

Educă-ți copilul în spiritul ideii că greșelile fac parte din procesul de învățare, astfel încât să nu se simtă rușinat sau jenat când face ceva greșit. Permite consecințe naturale atunci când acest lucru nu afectează siguranța copilului, și discutați despre cum poate fi evitată repetarea aceleiași greșeli.

  1. Încurajează copilul să-și înfrunte propriile temeri

Dacă copilul evită tot ce e înfricoșător, nu va câștiga niciodată încrederea necesară pentru a gestiona, depăși sentimentul de disconfort. Indiferent dacă copilului îi este teamă de întuneric sau să interacționeze cu oameni noi, ajută-l să înfrunte treptat aceste frici și, în cele din urmă, să le depășească. Înveselește-ți copilul, laudă-l pentru curajul său! În acest mod va deveni conștient de capacitatea sa de a gestiona și situațiile care sunt în afara zonei sale de confort.

  1. Construiește un caracter puternic

Copiii au nevoie de o busolă morală puternică care să-i ajute să ia decizii sănătoase. Implică-te și lucrează din greu pentru a insufla astfel de valori copilului tău. Creează oportunități pentru lecții de viață care să vă întărească în mod regulat valorile, ca indivizi, dar și ca familie.

De exemplu, subliniați importanța onestității și a compasiunii, în loc să câștigați cu orice preț. Copiii care înțeleg propriile valori, sunt mai predispuși să facă alegeri sănătoase – chiar și atunci când alții nu sunt de acord cu acțiunile lor.

  1. Permite copilului să își asume responsabilitatea

Consolidarea forței mentale implică acceptarea responsabilității personale. Permite copilui să ofere explicații, dar nu îl priva de responsabilități și consecințe, atunci când greșește sau se comportă urât. Corectează copilul dacă încearcă să dea vina pe alții pentru modul în care el gândește, se simte sau se comportă.

  1. Învață copilul abilități de gestionare a propriilor emoții

Nu încerca să calmezi copilul de fiecare data când e supărat, sau să-l înveselești de fiecare dată când e trist! În schimb, învață-l cum să facă față emoțiilor pe cont propriu, astfel încât, pe măsură ce crește, să nu depindă de tine sau de alte persoane, pentru reglarea stării de spirit. Copiii care au capacitatea să-și recunoască sentimentele și să le gestioneze, sunt mai bine pregătiți să facă față provocărilor.

  1. Fii un model puternic din punct de vedere mental

Arătându-i copilului cum să fie puternic din punct de vedere mental, este cel mai bun mod de a-l încuraja să-și dezvolte forța mentală. Discutați despre obiectivele tale și lasă copilul să vadă că și tu – adultul și părintele său – faci pași chiar și mici, pentru a deveni și mai puternic mental.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut