Cauze ale sforăitului

Sforăitul este o problemă cu care numeroși adulți se confruntă, acesta deranjând totodată partenerul de somn. Aspecte precum greutatea, propria sănătate sau forma gurii pot influența sforăitul, astfel că nu e exclus ca, uneori, sunetul să fie atât de pregnant, încât să pară că o drujbă a fost pornită în toiul nopții.

Cum știu dacă sforăi?

Dacă sforăi destul de tare, încât să deranjezi partenerul, probabil deja ai aflat de acest obicei al tău. Dacă nu crezi spusele partenerei/partenerului, consideri că acesta exagerează sau dormi singur/-ă, activează un înregistrator de voce, înainte să adormi. Dimineața vei avea dovada.

Cauze ale sforăitului

  1. Nas înfundat

Orice vă împiedică să respirați pe nas, poate determina sforăitul. Poate fi vorba de o răceală, gripă sau alergii. Diferite medicamente fără prescripție medicală sau benzile nazale pot ajuta la deschiderea căilor respiratorii, însă discutați cu medicul dacă aveți nasul înfundat de mai multe săptămâni consecutive.

  1. Dormi pe spate

Această poziție poate înrăutăți sforăitul. Optați, în schimb, pentru dormitul pe o parte. De asemenea, ai putea încerca să dormi cu capul pe 2-3 perne suprapuse, astfel încât capul să fie mai ridicat decât corpul.

  1. Forma nasului

Dacă peretele subțire dintre nări nu se formează destul de bine, o parte poate fi mai mică decât cealaltă – caz în care te confrunți cu un sept deviat. În această situație, respirația poate fi îngreunată, declașându-se sforăitul. Același lucru se poate întâmpla dacă nasul a fost rănit într-un accident. Discutați cu medicul dacă credeți că ceva de genul acesta se întâmplă – chirurgia poate rezolva uneori acest lucru.

  1. Foma gurii

În cazul în care partea superioară a gurii spre gât – partea moale a cerului gurii – este scăzută și groasă, poate îngusta căile aeriene și determina sforăitul. Acest lucru se poate întâmpla și în cazul în care bucata mică de țesut care atârnă de cerul gurii moale – uvula – este mai lungă decât de obicei. S-ar putea să te naști cu aceste lucruri, dar ele se pot înrăutăți dacă ești supraponderal. Chirurgia poate uneori să ajute și în aceste situații.

  1. Medicația

Medicamentele care provoacă somnolență (numite sedative), relaxantele musculare și unele antidepresive pot relaxa limba și mușchii din gât. În cazul în care luați astfel de medicamente și sforăiți, discutați cu medicul pentru a vedea dacă vă poate schimba medicația.

  1. Apneea de somn

Aceasta este un sforăit grav, care împiedică respirația în timp ce dormiți. În această situație poți respira convulsiv sau te poți trezi în timpul nopții. Semnele apneei de somn includ gură uscată, dureri de cap sau dureri de gât dimineața. Aceasta este asociată cu accident vascular cerebral, hipertensiune arterială și boli de inimă, așa că nu ezita să consulți medicul dacă crezi că ai putea suferi de apnee de somn. Acesta vă poate recomanda un dispozitiv care să vă ajute să respirați în timpul somnului sau, în unele cazuri, chirurgia.

Dacă copilul sforăie

Nu este nimic neobișnuit ca un copil să mai sforăie din când în când, mai ales dacă are o răceală sau suferă de o alergie. Dar, în unele cazuri, sforăitul poate fi un semn al unei infecții la nivelul sinusurilor, gâtului, plămânilor sau căilor respiratorii sau poate prevesti apneea de somn. Dacă ai observat că copilul sforăie zgomotos în majoritatea nopților, vorbește cu medicul pediatru despre asta.

Dacă ești însărcinată

Viitoarele mămici sunt predispuse sforăitului deoarece pasajele lor nazale se pot umfla, îngreunând respirația. Creșterea în greutate în timpul sarcinii poate, de asemenea, împinge diafragma, care ajută la mișcarea aerului în și din plămâni.

Totuși, femeile însărcinate ar trebui să le spună medicilor lor dacă sforăie, deoarece pot fi vorba și de diferite probleme de sănătate precum hipertensiunea arterială.

Ce e de făcut?

Atenție la greutate! Ești mai predispus sforăitului dacă ești supraponderal, mai ales dacă gâtul tău măsoară mai mult de 40 de centimetri de jur împrejur. Pierderea câtorva kilograme poate ajuta la menținerea controlului – discută cu medicul despre un plan care ar fi potrivit pentru tine.

Redu alcoolul! Asemeni unora dintre medicamente, băuturile adulte vă pot relaxa limba și mușchii gâtului, ceea ce poate provoca sforăitul. În această situație, este recomandat să urmăriți cantitatea de alcool consumată și să o reduceți, în special în aporpierea orei de culcare.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut

KidsOut