Obezitatea la copii

Obezitatea se referă la excesul de grăsime din corpul unei persoane și reprezintă rezultatul unui „dezechilibru caloric”. Tot mai mulți copii se confruntă cu această problemă, cauzele apariției sale fiind diverse.

Astăzi, majoritatea copiilor și tinerilor au stil de viață sedentar. Jocurile copilăriei nu mai înseamnă demult să hoinărești cu o gașcă întreagă de copii, să alergi până nu te mai țin picioarele sau să explorezi alături de prieteni. Jocurile copilăriei, dacă se mai pot numi așa, se desfășoară în mediul virtual, iar pentru a se „bucura” de acestea, copiii ajung să stea cu orele, cu ochii holbați într-un ecran și cu spatele înțepenit.

Mai mult, acest sedentarism determină de multe ori copiii să mănânce în fața televizorului, calculatorului sau cu telefonul/tableta în mână. Dacă mai pui și mâncarea de tip fast-food sau nepăsarea părinților, vei observa că lucrurile sunt într-adevăr grave. Aceste obiceiuri de sănătate sunt asociate cu apariția unei probleme care vizează mai bine de un sfert din copiii din România – obezitatea.

Cauzele apariției obezității

Supraponderalitatea și ulterior obezitatea sunt cauzate în principal de factori genetici, lipsa de activități fizice sau o alimentație nesănătoasă. Totuși există și unele situații când supraponderalitatea și obezitatea apar ca efecte ale unei condiții medicale, precum o problemă hormonală.

Atunci când problema obezității este moștenită din familie, nu este obligatoriu ca toți copiii care provin din astfel de familii să sufere de obezitate. Într-adevăr aceștia dispun de un risc mai mare de a deveni supraponderali, însă această problemă se asociază în principal cu stilul de viață, alimentația și gradul de activitate al unei persoane.

La ce boli se expun copiii obezi?

Obezitatea nu este doar o problemă de greutate sau de aspect, aceasta atrăgând de la sine o mulțime de alte afecțiuni sau boli:

Efecte ale obezității pe termen scurt:

  • Tineri obezi sunt mai predispuși să aibă un grad de risc ridicat pentru bolile cardiovasculare, cum ar fi colesterolul ridicat sau hipertensiune arterială. Dacă luăm ca reper un eșantion cu persoane cu vârste între 5 și 17 ani, până la 70% dintre tinerii obezi se confruntă cu cel puțin un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.
  • Adolescenții obezi sunt mai predispuși să aibă prediabet – o afecțiune în care nivelul de glucoză din sânge indică un risc ridicat de apariție a diabetului.
  • Copiii și adolescenți care sunt obezi sunt mai predispuși riscului de a se confrunta cu probleme ale oaselor și articulațiilor, apnee în somn sau probleme sociale și psihologice, precum stigmatizarea sau scăderea stimei de sine.

Efecte ale obezității pe termen lung:

  • Copiii și adulții care suferă de obezitate au șanse mai mare să se confrunte cu această afecțiune și în viața de adult. Mai mult, aceștia sunt mai predispuși riscului de a dezvolta în viața de adult diverse afecțiuni, precum: bolile de inimă, diabet de tip 2, accident vascular cerebral, mai multe tipuri de cancer sau osteoartrită. Un studiu a dezvăluit că acei copii care sunt obezi de la o vârstă extrem de fragedă – 2 ani – sunt mai susceptibili să devină obezi și ca adulți.

Cum îmi dau seama că am un copil obez?

Cu ochiul liber, această problemă poate fi cel mult intuită, însă pentru a avea o certitudine în acest sens îți recomandăm să consulți medicul specialist. Pentru a determina dacă este sau nu obez, doctorul va măsura greutatea și înălțimea copilului și va calcula indicele de masă corporală. Valoarea obținută va fi comparată cu valorile standard, în acest sens, medicul având în vedere vârsta și tiparul de dezvoltare al copilului.

Cum să îmi sprijin copilul obez?

Dacă ai un copil obez, e clar că ceva nu funcționează cum trebuie. Important este să îi oferi copilului sprijinul de care are nevoie. De multe ori, imaginea pe care copiii și-o construiesc despre sine este influențată de ceea ce proprii părinți cred despre ei. Astfel, dacă pe tine nu te deranjează faptul că ai un copil supraponderal și nu faci nimic să schimbi acest lucru, cel mai probabil și copilul va avea o imagine bună despre sine și se va simți bine în pielea sa.

Ideal este ca, odată identificată această problemă, să aplici o „rezolvare” și, pe parcursul acestei perioade, să-ți sprijini copilul să nu se simtă marginalizat. Rezolvarea problemei constă în adoptarea unui stil de viață sănătos, acesta vizând activitățile fizice și obiceiurile alimentare. Recomandat este ca odată începută schimbarea, întreaga familie să fie implicată, în acest mod copiii nu se vor simți excluși sau privați de unele lucruri.

Implicarea în diverse activități sportive, de mișcare nu trebuie văzută ca pe o corvoadă. Puteți face unele lucruri în familie, în timpul liber și distrându-vă pe cinste. Mergeți la înot, plimbați-vă pe jos sau cu bicicleta, jucați-vă tenis. Variantele sunt diverse. Important este să urmărești modul în care copilul se simte pentru că este posibil ca acesta să se simtă stânjenit în desfășurarea anumitor activități. În acest caz, discută cu el, și explică-i că nu este penibil dacă se implică în astfel de activități și, mai mult decât atât, asigură-l că acestea nu sunt deloc dificile.

Așadar, când vine vorba de petrecerea timpului liber, nu mai sta pe gânduri și dă oricând la schimb, privitul la tv, jocurile pe calculator, deci activitățile sedentare, pe o viață activă și sănătoasă.

0 Comentarii

Adauga un comentariu

KidsOut